PREZENTAREA GENERALĂ A CONCURSULUI

NOUTĂȚI:Programul Atelierului Juridic ‘FIAT IUSTITIA’ 13-15 Martie 2015

Fiat Iustitia este un concurs de pledoarii destinat studenților pasionați de științe juridice, care abordează și supune spre analiză probleme specifice drepturilor omului, având structura unui moot court, în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.

Prima ediție a concursului a fost organizată de Cercul de drept Ius Iuventutis în anul 2000, scopul acestuia fiind promovarea principiilor și valorilor europene în ceea ce privește protecția juridică a drepturilor omului, oferind un cadru competitiv în care studenții să își poată consolida cunoștințele în acest domeniu devenit imperativ în portofoliul oricărui jurist modern, însăși prin aceea că instanțele românești sunt obligate să ia în considerare jurisprudența CEDO.

Concursul s-a bucurat în timp de o evoluție fără echivoc în ceea ce privește interesul studenților, notorietatea fiind consolidată cu ediția jubiliară, Fiat Iustitia 2014, când a avut loc cea de-a X-a ediție aniversară a competiției.

Concursul Fiat Iustitia este structurat în două etape. Prima etapă este una teoretică și presupune redactarea unui memoriu prin tratarea problemelor juridice sub forma unor capete de cerere, iar cea de-a doua etapă, una practică, presupune prezentarea unei pledoarii construite pe baza memoriului redactat. Cele două etape sunt punctate separat.

O condiție esențială în elaborarea memoriului o presupune cercetarea amănunțită a doctrinei și jurisprudenței relevante, ocazie cu care studenții se familiarizează cu lucrările de referință și punctele de vedere pertinente ale unor autori consacrați. Data trimiterii memoriilor este una fixă, motiv pentru care studenții se obișnuiesc cu anumite termene în care sunt obligați să se încadreze. Acestea urmează să fie trimise judecătorilor pentru o analiză în detaliu, urmând ca echipa care a redactat cel mai bun memoriu să primească un premiu special din partea juriului pentru efortul și munca depusă.

Cea de-a doua etapă este una cel puțin la fel de importantă, în sensul că echipele au ocazia să își impună public punctele de vedere elaborate pe marginea speței, în fața judecătorilor și a publicului în sălile de pledoarii. Această etapă presupune nu doar buna stăpânire a cazului ci și folosirea unui limbaj adecvat, cunoașterea unor precedente judiciare relevante și a doctrinei de specialitate. Studentul care „convinge’’ cel mai bine juriul prin argumentele sale juridice va fi desemnat câștigătorul premiului pentru cel mai bun pledant. Numărul maxim de echipe este de 8.

Acest concurs îi învață pe studenți să privească o problemă din perspective multiple, să construiască argumente pe baza unui caz, să pledeze în fața unor judecători și, cel mai important, le dezvoltă un puternic simț juridic.

 

Descărcaţi Regulamentul Concursului de Drepturile Omului

 

Afis Final-Concursul pe Drepturile Omului

 

Cazarea pentru participanţii la cele trei concursuri, echipe şi juriu, se va face la Hotel Business – Târgu Mureş.

http://www.hotel-business.ro/home.html

Hotel Business

Fiat Iustitia 2014 – Cea de-a X-a ediţie aniversară

La această ediție a concursului, care a fost una jubiliară, concursul ajungând la a X-a ediție, s-au înscris zece echipe, dintre care s-au prezentat nouă: echipele Filii Iuris, Themis, Legio I Adiutrix, Quattro și W124 reprezentând Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureș; echipele Veribus Unitis și Ex Ossibus Ultor din partea Universității din Piteşti; Ad Victoriam din partea Universității „Lucian Blaga” din Sibiu şi echipa Universității 1 Decembrie din Alba Iulia. Competiția s-a desfășurat în intervalul 22-23 martie 2014, rundele preliminare de pledoarii având loc sâmbătă, 22 martie 2014, la sediul Facultății de Științe Economice, Juridice și Administrative, din cadrul Universității „Petru Maior”, din Târgu-Mureș, iar finala s-a desfășurat duminică, 23 martie 2014, la sediul Curții de Apel din Târgu Mureș.

Evoluţia finaliştilor a fost evaluată de un juriu competent, alcătuit din Irina Alexe – secretar general adjunct în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Mihai Şandru – profesor, Centrul de Studii de Drept European din cadrul Academiei Române, Mihaela Vasiescu – judecător la Curtea de Apel Târgu-Mureş, Andrei Palade – câştigător a numeroase competiţii internaţionale de pledoarii, Leda Panaiot– consilier juridic, Daniel Vale – procuror şi Liviu Pancu – actor şi regizor.
Câștigătoare a fost echipa W124 (Universitatea „Petru Maior”), alcătuită din Hilda Şumălan (studentă în anul III) şi Robert Gilyen (student în anul IV). Pe locul secund s-a situat echipa Filii Iuris (Universitatea „Petru Maior”), care a avut următoarea componenţă: Kinga Ţiriec (studentă în anul II), Carmen Stan (studentă în anul II) şi Răzvan Moldovan (student în anul IV). De asemenea, organizatorii au acordat diplome de participare tuturor studenţilor, dar şi câteva distincţii speciale: diplome pentru cele mai bune memorii echipelor Viribus Unitis şi Ex Ossibus Ultor din Piteşti, precum şi diplome pentru cele mai bune pledoarii pentru sibianca Adelina Blaju şi târgu-mureșeanca Hilda Şumălan.

Premiile concurenților au fost acordate de către Editura Universitară și Cercul de drept Ius Iuventutis și au constat în volume de drept rare precum Traité élémentaire de droit civil (Marcel Planiol – 1912), Traité des droits d’usufruit, d’usage personnel, et d’habitation (M. Proudhon – 1836), Les principes du droit administrative (Gaston Jèze – 1925), Principes de droit civil (François Laurent – 1983), dar și cărți de interes actual precum: Dealing with the EU Law, Interviewing European Union sau Dreptul constituțional al Uniunii Europene (Robert Schütze). De asemenea, câștigătorii au primit abonamente pentru un an de zile la baza de date JurisclasorCEDO (www.hotărâricedo.ro).

Ediția a X-a a Concursului Fiat Iustitia, s-a dovedit a fi un spectacol academic, reușind și de această dată să reunească un număr mare de studenți pasionați de domeniul dreptului și cu precădere cel al drepturilor omului.

Regulament Concurs Drepturile Omului

Descărcaţi cauza fictivă supusă dezbaterilor

Descărcați Cauza Valentin Câmpeanu c. României – Traducere în limba română

La traducerea cauzei au contribuit: Conf. Univ. Dr. Nicolae Ploeșteanu, Hilda Șumălan, Iulia Diana David,

Diana Chibulcutean, Cristina Trașcă, Alex Suciu, Cristian Ursa, Carmen Stan.